luni, 4 septembrie 2017

.De 1 Septembrie Biserica a BINECUVÎNTAT elevii celor trei licee din rl Anenii Noi.(audio/foto)

Anul acesta părinții din rl Anenii Noi, Ioan Valuța, Oleg Melnic și diaconul Ghenadie Valuța, au reușit să participe și să binecuvinteze elevii celor trei licee din raionul Anenii Noi - LT M. Eminescu, LT A. Straistă și LT A. Pușchin.
Mulțumire suportului Ministerului Educației și bunăvoinței  directorilor Margine Eugen, Borisov Victoria și Raisa Tiholaz, preoții au reușit să transmită din Lumina Cunoștințelor har și curaj atît elevilor, cît și profesorilor pentru sudoarea pe care o depun.
Cu acest prilej preoții le-au reamintit tuturor despre parteneriatul istoric dintre Biserică și Școală, despre preotul Alexei Mateevici, autorul versurilor Limba Noastră, care anul acesta face 100 de ani de la trecerea la veșnicie și 130 de la nastere, despre Sf. Ștefan cel Mare, care la fel anul acesta face 560 de ani de la întronizare și 580 de la naștere, titani cărora li se datorează multe comori ale ortodoxiei, culturei și mentalității noastre colective. Anume ei azi ne spun că cultura noastră fără ortodoxie este una fără suflet, adică moartă, fapt pentru care este important ca coiilor în școală să li se spună aceasta, să studieze Religia și să crească niște personalități puternice în credință și cunoștințe.

Diac. Ghenadie Valuța








Un comentariu:

  1. Bună, sunt Theresa Williams După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenului meu și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, am trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știe că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică care mi-a ajutat cu propria mea problemă. email: drogunduspellcaster@gmail.com îl poți trimite prin e-mail dacă ai nevoie de asistența lui în relația ta sau în orice alt caz.

    1) vrăji vrăji
    2) Vrăjile pierdute de dragoste
    3) Vrăjile de divorț
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit din trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    prin drogunduspellcaster@gmail.com

    RăspundețiȘtergere