joi, 27 octombrie 2016

ATENȚIE!!! Mărturie personală!!! Igor Dodon binecuvîntat de Patriarhul Chiril și de stareții Sfîntului Munte Athos (Grecia). Biserica trebuie să-l susțină pe cel ce susține Biseica, mai ales ca să scăpăm de dictatura homosexualillor!

Personal m-am învrednicit vara aceasta să merg la Sfîntul Munte din Grecia, în cadrul delegației de deputați ai RM, în frunte cu dl Igor Dodon.
 Cunoscîndu-l personal de mai mulți ani ca politician PRO-ORTODOX, aveam totuși anumite rezerve, fiindcă politica oricum e murdară. Însă niște lucruri petrecute la Athos, la care am fost martor, m-au făcut să spulber suspiciunile și să înțeleg că pentru Moldova o candidatură mai bună, din ce avem pe piața politică, nu există. 
Am văzut atitudinea respectuoasă a dînsului față de sfințenii și dragostea pe care o manifesta, dar cea mai mare convingere am primit-o văzînd ospitalitatea și bunăvoința cu care stareții mănăstirilor îl întîmpinau. La un schivnic clarvăzător, Papaianis, care 70 de ani nu a ieșit în lume din chilia sa, trăind în post și rugăciune, am auzit cuvinte de apreciere la adresa sa și binecuvîntare ca să lupte pentru credința ortodoxă și statul moldovenesc (poza 5).
 Alături și de alți stareți, ca cel de la mănăstirea Zogravu (poza 2), sau starețul Grigorie de la mănăstirea Dochiar (poza 4), sau Iachim de la mănăstirea Sf. Ilie (poza 3 ), sau renumitul stareț Efrem de la mănăstirea Vatoped (poza 1), dl Dodon a fost îndemnat să lupte pentru un viitor prosper al țării și binecuvîntat să revină la Sfîntul Munte în calitate de președinte al Moldovei.
 Aceste opinii și urări ale sfințiților părinți de la Athos sînt pentru mine, dar și pentru un creștin adevărat, indiscutabile. Noi ascultăm întîi de toate pe duhovnici și apoi părerea noastră. 
Astăzi cînd peste noi vine o Europă post-creștină sau anti-creștină și pro-homosexuală, avem ultima șansă ca să obținem o societate pro-familistă, pro-ortodoxă și protradiționalistă. 
De aceea eu, ca cetățean, ca tată a trei copii, dar și ca părinte ortodox care am luptat din 2009 cu legile anticreștine ale guvernării, ca legiferarea Islamului, propaganda homosexualității etc., și retrăiesc mult pentru viitorul acestei țări, nu am de ales la moment pe cineva mai bun. Asta nu înseamnă politică sau propagandă, așa cum mă vor judeca unii, ci luptă pentru supraviețuire. Mulțumim mult de înțelegere celor ce doresc să mă înțeleagă...

 Părintele Ghenadie Valuța, Președintele Asociației Tinerilor Ortodoxi, ”PRO ORTODOXIA” 






3 comentarii:

  1. Si oricum, vrem noi ori nu vrem, o sa fie Maia Sandu. Pentru ca amu merge planul ca in fruntea fiecarui stat sa fie conducatorii care promoveaza valorile imorale si care prigonesc credinta. Dupa voturi, clar ca Dodon are mai multe si va avea, dar sistema oricum n-o sa ii dea voie, o sa il inlature, asa ca ... Toti is zombati, le pare ca ii asteapta ciinii cu colaci in coada in Europa. Da daca sa ne uitam, sa facem paralela intre UE si RU, cam oleaca is aproape, oricum erezia ecumenismului afectat-a si BORu, biometricile evropei=SNILS si UEK a Rusiei... Doar ca Rusia se cheama tara Pravoslavnica si cit de cit nu tolereaza gay-ii si prigoana crestina nu e atit evidenta pe fata, da si Putin ii de al lor... Da daca sa fie obligator sa ne ia cineva, clar ca din 2 rele, cea mai putin rea si asta e RU.

    RăspundețiȘtergere
  2. Rușine să vă fie! Politica nu e treaba voastră. Sunteți cumpărați cu toții. Asta E!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua ma numesc Sophia Peter din Statele Unite. Sunt aici pentru a depune mărturie despre o mare și puternică casetă de vrajă numită preot jungunu, am fost atât de confuză și devastată când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă fată. Aveam nevoie de el înapoi cu disperare pentru că îl iubisem atât de mult. Așa că m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste de întoarcere asupra soțului meu și tocmai în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine plângând și cerându-mi iertarea. preotul jungunu l-a eliberat să știe cât de mult am iubit și l-am dorit înapoi. Și El a deschis, de asemenea, ochii pentru a imagina câtă dragoste avem în comun. Pe măsură ce scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Vreau să recomand această mare cască de vrăjă oricărui care are cu adevărat nevoie de o soluție urgentă pentru o distrugere a dragostei Trimiteți un e-mail la; drjungunusolutionspell@gmail.com. Sau Ce-Aplicați telefonul său.+2348032517618.

    RăspundețiȘtergere