marți, 7 aprilie 2015

Ispita din Biserică în Săptămîna Patimilor. Doar NECURATUL numește păcatul, virtute.Iuda iarăși îl vinde pe Hristos în SĂPTĂMÎNA PATIMILOR! Dar pentru PAȘTE, să-l trecem cu vedera...Vezi mai jos declarația Mitropoliei.


  Referitor la împărtășirea Domnului Vlad Filat în altarul Catedralei Mitropolitane, care a avut loc ieri, 6 aprilie 2015, în ziua prăznuirii Floriilor, ținem să facem următoarea precizare: chiar dacă, conform Canonului 19 Laodiceea, numai preoții se împărtășesc în altar, cu binecuvântarea arhiereului locului, se poate face excepție pentru credincioșii care au merite deosebite față de Biserică.

   Or, în acest caz, Domnul Vlad Filat este cunoscut drept un ctitor  al Bisericii Ortodoxe din Moldova și în special al Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău. 
   Astfel, gestul mediatizat în presă nu reprezintă vreo abatere de la practica Ortodoxă, ci este o manifestare a respectului față de un creștin care susține(???) în mod deosebit Biserica. 
  De notat faptul că Sfânta Împărtășanie, ca act suprem de comuniune a omului cu Dumnezeu, poate fi oferită credincioșilor nu doar în biserică, ci și bolnavilor la patul de suferință, ostașilor pe câmpul de luptă, deținuților în locurile de detenție, etc. 
   Ținem să mai menționăm faptul că împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, este o aleasă bucurie duhovnicească pentru cei care participă la această Mare Taină, iar faptul că anumiți reprezentanți ai mass-media interpretează acest gest ca un motiv de intrigă, constituie un precedent regretabil, care, sperăm noi, nu se va mai repeta.


Citiţi mai multe articole interesante pe siteul http://mitropolia.md/precizare/

gMitropolia Moldovei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu