miercuri, 19 noiembrie 2014

Adresare deschisă către AO ” FERICITA MAICĂ MATRONA”, în special către părintele ei duhovnic ANATOLIE CIBRIC. Problema chestionarelor.

Iubiți Frați și Surori întru HRISTOS, rîvnitori și mărturisitori  neînfricați ai obștii Fericita Maică Matrona! Stimate părinte Anatolie Cibric
Ținem să reamintim că asociația Fericita Maică Matrona anul acesta a împlinit 10 ani de existență pe tărîm Bisericesc,  unde a desfășurat  o luptă duhovnicească intensă și măsuri de rezistență morală contra păcatelor publice dictate de spiritul ”vremii de pe urmă”.
  Totuși în ultimul timp asociația, dar și părintele ei duhovnic-conducător, cam au intrat în umbră. Situația e cu atît mai gravă cînd vedem că de această retragere-tăcere au profitat în ultimii ani forțele HOMO-EUROPENE, dictîndu-ne legi și norme sociale profund anticreștine. Exemplu este Legea Antidiscriminării.
  În acest sens,  ultima acțiune de amploare a asociației, din ianuarie 2014, petrecută în incinta Mitropoliei Moldovei, pe probleme de disciplină internă și unitate decizională, nici azi nu a fost  finalizată. De aceea ne întrebăm: unde vă este glasul dtră  Părinte Anatolie Cibric, a fratelui Vladimir, Andrei, Daniel, Maxim, etc, ca membri ai comisiei mitropolitane ??? Iată deja a trecut un an, fără două luni și nimic reacție ?,  deși în iarnă ați fost plini de energie  polemică...
  Însă ținem să vă reamintim  un  lucru extrem de  important,  Părinte Anatolie.  Atunci în iarnă ați reușit să chestionați toți preoții din Moldova la întrebările dacă sunt PRO sau CONTRA păcatului homosexualității, justiției juvenile, calendarului, ecumenismului, etc.    Acum ne întrebăm: ce-ați făcut cu aceste chestionare, a căror menire a fost, conform înțelegerilor noastre interne, să le publicați în presă ca să cultivăm  unitatea Bisericii în lupta cu păcatul  și  să eliminăm curentele dublicitare sau liberale din cler.
  Astăzi, cînt în Biserică există multă dezbinare în privința multor probleme ce țin de mărturisirea credinței, cînd o bună parte a clerului este indiferentă, iar alta deschis își exprimă simpatia și spriginul  față de vectorul  HOMO-EUROPEAN, cînd guvernarea  aceasta  antihristică,  pe care tot dtră de la început în 2009 ați condamnat-o, iar acum  are toate șansele să revină la putere, de ce tăceți, părinte Anatolie, de ce nu scoateți din sertarul dtră voința Bisericii  chestionată pe seama slujitorilor ei,  ca să condamnăm în unison păcatul și propagatorii lor,  ca astfel să-i știe lumea și să nu-i mai înscăuneze în noua guvernare...De ce nu faceți asta părinte?, ca în 2009... Vă rugăm mult !!! Au nu știm cu toții din Scriptură că tăcerea și indiferența este o comlicitate directă la susținerea păcatului. Altfel spus, prin inacțiunile noastre de acum, se  spulberă toata osteneala de cinci ani și fără să spunem, trecem în tabăra euro-sodomită. Ori GENDER-DOC dimpreună cu  LGBT-ul din  Moldova asta și așteaptă, tăcerea noastră...
  Ținînd cont de cele de mai sus expuse, noi, membrii AO ” PRO-Ortodoxia” vă solicităm, părinte Anatolie, următoarele: 

1. Să faceți publice rezultatele chestionarelor  binecuvîntate de Mitropolitul Vladimir, pentru a formula la acest moment extrem de important,  ideea  unității Bisericii în lupta cu păcatul. De altfel pentru ce bun le-ați făcut?

2. Fiind o asociație de încredere în rîndul creștinilor, vă rugăm să vă reafirmați public poziția din 2009 față de actuala guvernare ocultistă, ca să sporim discernămîntul multor creștini indeciși.

Nădăjduim că ve-ți răspunde. În caz contrar dezamăgirea între creștini va fi de nerecuperat.

Cu respect: AO ”PRO-Ortodoxia”

Un comentariu:

  1. http://www.youtube.com/watch?v=GvkVCIK9v9w
    propun sa va uitati de la 1:54 pan la 1:57

    RăspundețiȘtergere